În preajma Zilei internaționale a femeii, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat la o festivitate dedicată acestei sărbători, care s-a desfășurat ieri la Buțeni, raionul Hâncești. În cadrul acesteia, pe scenă au evoluat copii și elevi din localitate, care au prezentat un program artistic dedicat femeilor.
Cu această ocazie, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut un mesaj de felicitare pentru femei: „Dumneavoastră sunteți importante. Când spun asta, mă gândesc la mama și la soția mea, care muncesc în domeniul educației. Vă rog să educați, împreună, copiii, să le transmiteți obiceiurile și tradițiile noastre, care ne definesc ca și neam”.
De asemenea, Președintele Parlamentului le-a dorit tuturor femeilor pace. „Pentru mine, femeile se asociază cu pacea. Voi înțelegeți cel mai bine cât de important este să fie pace și liniște în casele voastre, cât de important este ca toți copiii să fie educați în aceste condiții”.