
Orașul Ialoveni a obținut două proiecte câștigătoare pentru fiecare apel al 𝒏𝒐𝒕𝒆𝒍𝒐𝒓 𝒄𝒐𝒏𝒄𝒆𝒑𝒕𝒖𝒂𝒍𝒆 lansat de către Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului, a Ministerul Mediului al Republicii Moldova, confirmând angajamentul pentru un mediu mai curat și mai sigur:
Proiect implementat în parteneriat cu Î.M. Gospodaria Locativ Comunala Ialoveni – „ReThink Waste Ialoveni – deșeuri transformate în resurse” care vizează modernizarea sistemului de gestionare a deșeurilor prin transformarea lor în materii prime secundare, eliminând necesitatea depozitării la gunoiștea existentă, promovarea economiei circulare și valorificarea resurselor în beneficiul comunității prin construirea unei linii de reciclare a plasticului, hârtiei și sticlei și colectarea acestora prin procurarea unei autospeciale.
Proiect implementat în colaborare cu AO Centrul de Politici și Inițiative – CPI – „Rădăcini reziliente: din livadă în pădure pentru Ialoveni fără alunecări ”, care constă în creșterea suprafeței verzi și consolidarea biodiversității locale în orașul Ialoveni, prin revitalizarea unei fâșii forestiere degradate din zona Livada. Proiectul urmărește restabilirea funcțiilor ecologice ale acestei zone, cu accent pe protecția solului, reducerea impactului proceselor de degradare a terenurilor și creșterea capacității de adaptare a ecosistemului local la efectele schimbărilor climatice prin plantarea nucilor în fâșia nuciferă și pinilor în păduricea adiacentă.



















