În acest an, hramul orașului Sîngera va fi sărbătorit într-un mod cu totul special, cu multe surprize și vești multașteptate. Despre aceasta a comunicat Vasile Popa, primarul orașului Sângera.
“Pe lângă concertul la care vor participa artiști amatori din localitate, dar și din localitățile vecine, invitați îi avem în premieră, pe Zdob și Zdub, Adriana Ochișanu și Satoshi.
Totodată, se organizează o zonă gastronomică, competiții sportive, dar și un parc de distracție pentru copii,” spune Primarul.
Precizăm că, sărbătoarea orașului Sângera, va avea loc luni, 28 august curent, locația – terenul de la grădinița nouă.