La Guvern s-a desfășurat prima ședință a Grupului de lucru pentru elaborarea Programului de implementare a Strategiei de reformă a administrației publice, prezidată de Secretarul general al Guvernului, Artur Mija.
La întrunire au participat reprezentanți ai ministerelor, Congresul autorităților locale din Moldova, experți și parteneri de dezvoltare, printre care se numără Programul „Comunitatea Mea”, PNUD Moldova și Proiectul „Mă implic”.
Strategia de Reformă a Administrației Publice, aprobată în ședința Guvernului din 15 martie curent, va fi realizată, prin intermediul programelor de implementare, pe parcursul anilor 2023-2030 în două etape: etapa I – 2023-2026 și etapa II – 2027-2030.
Astfel, la ședință au fost discutate aspecte privind agenda comună pentru perioada imediat următoare, și importanța elaborării, într-o manieră participativă, a programului de implementare a Strategiei de reformă, pentru prima etapă.
De asemenea, a fost discutată necesitatea conjugării eforturilor pentru elaborarea cadrului normativ conex pe segmentul reformei administrației publice locale, în special amalgamarea voluntară.
Partenerii de dezvoltare au confirmat disponibilitatea pentru asigurarea asistenței pentru prioritățile Guvernului, fiind agreat, în final, un calendar de lucru comun.