Sunt în plină desfășurare lucrările de reparație în Școala de Muzică din Ungheni. Astfel, în acest an, ca și în cei precedenți, accentul a fost pus pe valorificarea demisolului, unde au fost amenajate săli de clasă, sala de festivități, alte încăperi utile procesului de învățământ artistic.
Anual, Primăria investește, pentru reparații capitale și cosmetice în instituția respectivă, între 250.000 și 350.000 de lei.
“Urmează noi lucrări, care să îmbunătățească și mai mult condițiile de studii aici,” spune Primăria.
De notat că, edificiul Școlii de Muzică din Ungheni este unul dintre cele mai vechi din municipiu, fiind construit în 1956.
În anul curent, s-au împlinit 65 de ani de la inaugurarea instituției, care a educat, de-a lungul anilor, sute de muzicieni, soliști instrumentiști, dirijori etc.