
Primarul municipiului Leova, Alexandru Bujorean, a efectuat, astăzi, o vizită pe șantierul Complexului Turistic „Valul lui Traian”, proiect aflat în plină desfășurare și finanțat prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, cu sprijinul financiar al Primăriei Leova.
Potrivit edilului, lucrările se desfășoară conform graficului, iar una dintre etapele importante – instalarea celor 10 spații de cazare a fost deja finalizată.
„Lucrările avansează conform planului, iar instalarea celor 10 spații de cazare – corturi tip sferă, cu un design modernist și atractiv – a fost deja finalizată. Acestea vor oferi condiții confortabile pentru turiștii și vizitatorii zonei,” a declarat primarul.
sursa foto: Alexandru Bujorean/Facebook



























