Munca angajaților de la Secția Amenajare și Direcția Gospodăriei Locativ Comunale se va ușura. De altfel, primăria municipiului Soroca a achiziționat o autospecială pentru evacuarea deșeurilor și un compactor pentru efectuarea lucrărilor de terasament, informează PROVINCIAL.
“Autospeciala de model „Mercedes Actros” este din anul 2013, de mâna a două, adusă din străinătate, cu toate actele în regulă. Pentru procurarea acesteia din bugetul primăriei au fost alocați 1 mln 495 mii lei, iar compactorul a costat circa 250 mii lei. Banii, în ambele cazuri, au fost alocați prin decizia Consiliului municipal. În cel mai apropiat timp, primăria va procura și 120 de containere noi, pentru gunoi, de tip european, care, inițial, vor fi instalate în centrul orașului. Iar la anul viitor, containere de acest tip vor fi instalate în toate cartierele mun. Soroca”, comunică Primăria.
Amintim că, inițiativa de a procura aceste autospeciale aparține primarului Lilia Pilipețchi, care-și propune să redreseze situația creată la Direcția Gospodăriei Locativ Comunale.
Cristina Pendea