La 4 iunie curent, viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a efectuat o vizită de lucru în satele Șerpeni și Calfa din raionul Anenii Noi, unde s-a întâlnit cu reprezentanții autorităților publice locale și ai serviciilor desconcentrate.
Discuțiile s-au axat pe subiectele de interes pentru locuitorii celor două sate: îmbunătățirea calității vieții populației din regiune, modernizarea infrastructurii și implementarea proiectelor pentru dezvoltarea localităților după modelul european.
În context, vicepremierul Oleg Serebrian a îndemnat aleșii locali să utilizeze oportunitățile oferite de programele naționale și să aplice la ofertele donatorilor externi pentru a investi în drumuri, grădinițe, școli, centre de sănătate și sociale.
De asemenea, vicepremierul a vorbit despre necesitatea consolidării cooperării dintre autoritățile publice centrale și locale pentru accelerarea procesului de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană. Oleg Serebrian a subliniat importanța referendumului privind integrarea Republicii Moldova în UE, care se va desfășura în toamna acestui an și va asigura coeziunea socială pentru viitorul prosper al țării.
Cu această ocazie, viceprim-ministrul Oleg Serebrian a avut posibilitatea să se documenteze la fața locului cu situația grădinițelor și gimnaziilor din Șerpeni și Calfa și să discute problemele existente cu managerii instituțiilor de învățământ.