Peste 1100 de locuitori din Șeptelici, raionul Soroca, au acces la apă potabilă de calitate. Astfel, grație programului „Satul European” prin investiția de 9,7 milioane de lei din partea Guvernului Republicii Moldova, Șeptelici, este acum un exemplu de dezvoltare locală.
Cu această investiție au fost construite peste 20 km de rețele de apeduct, asigurând distribuția apei în întreaga localitate. De asemenea, au fost instalate două turnuri de apă. Cu o presiune stabilă și o rezervă adecvată, distribuția apei către casele și gospodăriile din sat este acum mai eficientă. Aceasta înseamnă că apa ajunge rapid la fiecare robinet, satisfăcând nevoile cotidiene ale comunității.
Totodată, și siguranța apei potabile a fost o prioritate absolută în cadrul acestui proiect. Prin construcția a două stații de tratare a apei, aceasta este supusă unor procese riguroase de curățare și purificare. Aceste facilități moderne utilizează tehnologii avansate pentru a elimina orice impurități și a asigura că fiecare picătură de apă care ajunge în casele locuitorilor este sigură pentru consum.
„Succesul din Șeptelici reprezintă mai mult decât infrastructura de apă. Acesta reprezintă spiritul nostru comunitar, forța noastră colectivă și capacitatea de a face schimbări pozitive atunci când lucrăm împreună. Această realizare ne arată că avem puterea de a depăși orice obstacol și că, prin solidaritate și determinare, putem crea un viitor mai bun pentru Moldova”, a spus Mihail Croitoru, directorul ONDRL.
Îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din cele 55 de localități în care s-au realizat proiecte de construcție a apeductelor, a fost posibilă cu sprijinul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.