La 28 iunie 2022, în orașul Florești a fost inaugurat Monumentul Eroilor Români de pe Bulevardul Victoriei, restabilit întocmai cum arăta monumentul construit în anul 1924, închinat jandarmilor din compania Soroca, căzuți la datorie. Pe două laturi ale monumentului mai sunt încrustate în piatră cifre și nume ale strămoșilor noștri, ale eroilor căzuți pe frontul austriac și a celor înmormântați în acest loc în anii 1941-1942, informează PROVINCIAL.
Potrivit autorităților, monumentul a fost restabilit de A.O. „Monumentum”, pe locul vechiului cimitir unde au fost înhumați 301 floreșteni în anii 1941-1942.
Membrii asociației au muncit un an de zile la efectuarea lucrărilor, proiectul de reconstituire fiind pus gratuit la dispoziție de arhitectul Mihail Andrieș. Vulturul cruciat de bronz a fost turnat în atelierele sculptorului Veaceslav Jiglițchi, iar piatra a fost lucrată de meșterul Vladislav Lozan de la Cosăuți.
La eveniment au participat, excelența sa, Petrișor Ionel Dumitrescu, Consul General al României la Bălți, academicianul Grigore Tinică, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și director al Institutului de boli cardiovasculare din Iași, dl Alexandru Arseni, doctor habilitat în drept, profesor universitar, dl Dinu Plîngău, președintele Platformei DA, avocatul Iulian Rusanovschi, inițiatorul proiectului și partenerul A.O. „Monumentum”, angajați ai Consiliului raional și Primăriei Florești, consilieri raionali, reprezentanți ai serviciilor desconcentrate în raion ș.a.
Un sobor de preoți, în frunte cu episcopul Antonie de Bălți, au oficiat o slujbă de sfințire a monumentului.
Vicepreședintele raionului, Alim Afonin a exprimat recunoștința și aprecierea din partea Consiliului raional pentru contribuție tuturor persoanelor implicate la restaurarea monumentelor istorice din toată Moldova, inclusiv și a monumentului din localitatea noastră.
“Aducem sincere mulțumiri tuturor ce s-au implicat și au contribuit la efectuarea lucrărilor de restaurare…Atât timp cât vor sta monumentele în cinstea celor căzuți, poporul va păstra în memorie eroii și acei ani tragici din istoria noastră”, a menționat vicepreședintele raionului, Alim Afonin.
De asemenea, a asigurat audiența că evenimentul va avea un impact semnificativ asupra culturii și conștiinței locuitorilor orașului, a raionului nostru, una dintre cele mai importante priorități a noastră fiind reabilitarea, păstrarea și dezvoltarea în continuare a patrimoniului cultural și istoric din teritoriu.
Despre evenimentele istorice ce au dovedit eroismul și patriotismul românilor ce și-au dat viața pentru neam și au murit pe acest pământ a vorbit excelența sa, Petrișor Ionel Dumitrescu.”Reabilitarea istoriei este o datorie a noastră în vederea făuririi unui viitor demn tinerilor care au nevoie de o identitate și resurse care să le poată oferi o viață fericită”, a subliniat excelența sa, Petrișor Ionel Dumitrescu.
Demnitatea, bărbăția și curajul neclintit al eroilor trecutului au fost elogiate de către Alexandru Arseni și de către Grigore Tinică.
Evenimentul s-a încheiat cu depunerea de flori la Monumentul Eroilor Români.
“Să avem cultul eroilor neamului e obligaţie morală şi naţională, căci doar o comunitate bazată pe respect reciproc și prețuire pentru actele de vitejie ale strămoșilor poate privi cu încredere spre viitor”, spun autoritățile.