Pe Arena FMF din Parcul „La Izvor” al capitalei au avut loc semifinalele Campionatului Moldovei la fotbal pe plajă, ediția 2023. În urma rezultatelor înregistrate s-au stabilit echipele care vor juca în marea finală. Acestea sunt Tinerețea Suruceni și Nistru Chișinău.
1/2 de finală
BSC Nistru – FC Budești 10-3
FC Tinerețea – Fresh Start 3-2
Amintim că finala Campionatului Republicii Moldova la fotbal pe plajă se va juca sâmbăta viitoare, pe 19 august, ora 20:00, pe Arena FMF din Parcul „La izvor”. FC Tinerețea și BSC Nistru vor lupta pentru titlul de campioană.
Cele două formații s-au întâlnit recent în lupta pentru Cupa Moldovei, unde FC Tinerețea s-a impus cu 6-3, câștigând în premieră competiția.
Suporterii ambelor echipe sunt așteptați să fie alături de jucători pentru a crea o atmosferă de neuitat. Tot atunci sunt programate și meciurile pentru locurile 5-8, în care vor evolua echipele CS Ialoveni, BSC Atlant, FC Olimpic și CS Petrești, dar și finala mică dintre FC Budești și Fresh Start pentru poziția 3 în clasamentul general.