În data de 9 decembrie curent, sub egida Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, la Chișinău, se va desfășura Forumul primarilor.
Evenimentul, cu genericul „Viitorul administrației publice locale”, este organizat de Guvern în colaborare cu Congresul Autorităților Locale din Moldova. La Forum au fost invitați toți cei 895 de primari aleși sau realeși.
Programul Forumului include două sesiuni de discuții cu reprezentanții Executivului, ai Parlamentului și experți din mediul asociativ. În cadrul acestora, participanții vor vorbi despre dezvoltarea localităților în procesul de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, fondurile pentru dezvoltare regională și despre ce oportunități de modernizare există pentru comunități.
Forumul Primarilor va avea loc la Palatul Republicii, începând cu ora 9:00, iar reprezentanții mass-media vor avea acces la tot evenimentul, în baza legitimațiilor de presă.