
Ministerul Mediului invită pe 14 septembrie 2025, la ora 11:00, la cea de-a doua ediție a Festivalului Pădurilor, un eveniment dedicat naturii. Evenimentul va avea loc la Reședința prezidențială de la Condrița, informează PROVINCIAL.
Programul din acest an va fi extrem de variat și deschis tuturor celor interesați să descopere și să participe la activități legate de natură și protecția mediului. Vor fi expoziții interactive, activități și ateliere ghidate, jocuri și distracții, iarmaroc cu produse ecologice, dezbateri și discuții cu specialiști din domeniu, program muzical etc.
Pe lângă activitățile din program, având în vedere peisajul deosebit de frumos al locației, vor fi amenajate spații pentru relaxare, unde participanții se vor putea retrage și bucura de liniște și atmosferă.
Participarea la festival este gratuită, însă cei care doresc vor putea susține o inițiativă de plantare prin procurarea unor bilete speciale.
Transportul public organizat pentru festival, tur-retur, Chișinău–Condrița, va fi asigurat pe toată durata evenimentului.
Festivalul Pădurilor este organizat cu suportul generos al Sloveniei, în parteneriat cu Asociația Jurnaliștilor de Mediu/Ecopresa, EcoLocal și organizații de mediu din Republica Moldova, cu Aparatul Președintelui Republicii Moldova, Ministerul Afacerilor Interne și Lafarge Moldova.
Evenimentul face parte din Programul Național de Împădurire, sub egida Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Lansat în 2023, programul își propune reîmpădurirea a aproximativ 145.000 de hectare în decurs de 10 ani, prin implicarea instituțiilor publice, organizațiilor neguvernamentale, comunităților locale și a cetățenilor din întreaga țară.