Agricultorii – membrii Asociației Forța Fermierilor s-au declarat profund indignați de „comportamentul arogant al reprezentanților Guvernului în raport cu producătorii agricoli, care ieri au venit la ușa Executivului”, informează PROVINCIAL.
„Propunerea, care ne-a fost transmisă prin intermediul polițiștilor privind înscrierea la audiență la Prim-ministru, nu este altceva decât bătaie de joc față de oameni, care hrănesc țara și prin impozitele lor achită salariile demnitarilor de stat, inclusiv cele dublate recent. Este o atitudine față de asociația profesională, care categoric nu poate fi tolerată întru țara cu aspirațiile europene.
Atragem atenția societății că, cele două Regulamente privind alocarea compensațiilor și repartizarea motorinei, care au fost aprobate la ultima ședința cabinetului de miniștrii sub presiunea agricultorilor protestatari, prevăd un sprijin, care nu acoperă nici 25 procente din pierderile fermierilor la culturile de prima grupă, ținând cont de prețurile actuale derizorii, și care va fi acordat doar pentru o parte din fermieri veritabili. Totodată, din cauza tergiversării procedurilor de aprobare, acest ajutor va ajunge la producători agricoli în cel mai bun caz la începutul lunii octombrie. Atenționăm că decizia privind alocarea celor 200 mln. lei din Fondul de intervenție pentru compensații încă nu există, precum și nu se cunoaște când ajunge motorina din România” – se spune într-o declarație a Asociației.
Reprezentanții Asociației Forța Fermierilor, în context, au solicitat o discuție complexă cu Prim-ministrul și cu ministrul Agriculturii despre situația actuală pe piața cerealelor și oleaginoaselor, însă „întreruperea dialogului fără nici o explicație nu a fost cea mai bună soluție din partea domnului prim-ministru și a creat o tensiune semnificativă în rândurile agricultorilor, care au așteptat cu totul altceva de la actuala guvernare”.
„În următoarele zile organizația noastră va întreprinde toate eforturile posibile pentru a avea discuția cu demnitarii-factori de decizie pe revendicările noastre. Însă, dacă toate tentativele asociației din nou vor fi ignorate, ne rezervăm dreptul să recurgem la alte acțiuni de protest cu tehnica agricolă cu blocarea traseelor naționale.
Nu este deloc bine când ai nevoie să blochezi drumuri pentru să fii măcar ascultat de cei, la care le plătești salarii, dar fermierii sunt în stare de disperare și nu văd altă ieșire, atunci când Guvernul este surd și mut”, a conchis Asociația.