Exportul de grâu din Moldova se va confrunta cu probleme serioase în timpul apropiat. Despre aceasta reporterului TRIBUNA i-au comunicat surse din cadrul Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, solicitând anonimatul.
Potrivit surselor, în loc să se gândească la interesul ţării, în general, şi la exportatorii din RM, în particular, conducerea Căii Ferate din Moldova a dat agenţilor economici din Ucraina în folosinţă majoritatea vagoanelor predestinate transportului de grâu.
„Nu cunoaştem condiţiile în care au fost transmise aceste vagoane şi pentru cât timp, dar pentru noi e evident că, colapsul în exportul de grâu din Moldova e inevitabil. Va fi o lovitură puternică şi asupra producătorilor noştri, dar şi asupra exportului moldovenesc. Posibil va trebui de examinat problema la cel mai înalt nivel – în cadrul Guvernului sau a Consiliului Suprem de Securitate de pe lângă Preşedinte”, a mai spus sursa.
Cristina Pendea