Primăria municipiului Chișinău informează că proiectele de infrastructură cu finanțare din sursele bugetului municipal pentru anul curent au fost finalizate în 7 din cele 18 suburbii, iar restul sunt realizate în volum de cca 85-90% din necesar.
„Astfel, proiectul privind construcția drumurilor noi în comuna Stăuceni este realizat în volum de 85%, urmând să fie finalizat până la sfârșitul lunii curente. De asemenea, în localitatea Ciorescu, lucrările privind construcția unei anexe la sediul Centrului de sănătate sunt în stadiul de finalizare, cca 90%, urmând să fie terminate până la începutul lunii noiembrie, a.c. Totodată, rețeaua de canalizare, cu stație de epurare, este gata în volum de 85%; În comuna Trușeni, din sursele alocate sunt realizate lucrări la rețeaua de canalizare publică, cca 80% realizate; la Ghidighici, proiectul de construcție a rețelei de canalizare fecaloidă este gata în volum de 95%”, spun autoritățile municipale.
„Cât privește construcția stadionului multifuncțional de sport în orașul Vatra, aici lucrările au început relativ târziu, din cauza contestării rezultatelor licitației. Însă contractul a fost deja semnat și lucrările sunt în desfășurare. La proiectul privind achiziționarea unei încăperi pentru organizarea grădiniței de copii din localitatea Condrița, în prezent au loc proceduri de perfectare a documentației privind achiziționarea respectivului spațiu. În comuna Băcioi, lucrările de reparație a grădinițelor de copii nr. 101, 171 și 140 sunt spre final, urmând să fie gata la începutul lunii noiembrie 2020. Și în orașul Sângera, lucrările de reparație a grădiniței sunt realizate 80% din necesar. Acest proiect va fi gata către jumătatea lunii noiembrie. Lucrările de construcție a apeductului și a canalizării pluviale în comuna Bubuieci sunt avansate, urmând să fie gata până la sfârșitul anului 2020”, mai spune sursa.
Cât privește proiectul construcției canalizării publice regionale pentru 3 localități, cu stație de pompare în comuna Tohatin, lucrările sunt în derulare, astfel că din 6 km de rețea prevăzuți au fost realizați 1,3 km. Acest proiect va continua și anul viitor.
E de menționat că în anul 2020 au fost alocați circa 100 milioane lei din bugetul municipal pentru proiecte de infrastructură în orașele și satele din componenţa municipiului. De asemenea, Primăria Chișinău a aplicat o nouă formulă de finanţare pentru localități, prin distribuirea alocațiilor în funcție de prioritatea necesităților acestora.
Doina Munteanu