Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov însoțit de secretarul de stat în domeniul culturii, Andrei Chistol a participat la conferința „Rogojina Răutului – istorie și tradiție rurală milenară”. Obiectivul evenimentului a fost prezentarea rezultatelor proiectului „Promovarea sitului istoric rural Rogojina Răutului” și a lucrărilor de cercetare realizate de către elevi cu scopul inițierii unor discuții, care vor contribui la dezvoltarea unui sistem eficient de formare profesională a elevilor din învățământul profesional tehnic în domeniul conservării și restaurării.
Ministrul a declarat că este îmbucurător faptul că Centrul de Excelență în Construcții în colaborare cu AO „Centrul de Dezvoltare Durabilă a s. Rogojeni” și Primăria s. Rogojeni asigură continuitatea unei componente esențiale a Proiectului Twinning „Suport pentru promovarea patrimoniului cultural în Republica Moldova, prin păstrarea și protecția acestuia” și anume elaborarea și dezvoltarea Programelor de Educație și Formare profesională de calitate privind protecția și restaurarea patrimoniului cultural la nivelul învățământului profesional tehnic.
În cadrul conferinței au fost prezentate rezultatele proiectului „Promovarea sitului istoric rural Rogojina Răutului” și a fost difuzat filmul documentar „Cine iubește și lasă”.
Menționăm că situl istoric-rural „Inelul Rogojenenilor” este aşezat pe vatra satului vechi a Rogojeniului, într-o cotitură a r. Răut subt formă de Yin si Yang. Viziunea peisajeră este similară Orheiului Vechi. Zona apropiată cuprinde trei aşezări umane intacte, nemodernizate a trei sate, Rogojenii Vechi, Cenuşa şi Ţîra, în care s-au găsit dovezi de trai uman din perioada Cucuteni -Tripolie (sec. III-IV a. Hr) şi din perioada medievală. Elementul de bază al zonei constituie o construcție de trai umană unică în Republica Moldova – başca sau bordeiul în pământ în care oamenii mai locuiesc şi astăzi sau le folosesc pentru scopuri casnice.
Datorită proiectului „Promovarea sitului istoric rural Rogojina Răutului” au fost promovate tradițiile de construcție prin restaurarea unei gospodării ţărăneşti autentice în s. Rogojeni în cadrul Şcolii de Toamnă la care au participat elevii Centrului de Excelență în Construcții.
Dina Roșca