La data de 20 martie curent, la inițiativa președintelui raionului, Grigore Catană, și-a început activitatea – Echipa mobilă a Biroului Comun de Informații și Servicii din cadrul Consiliului raional.
Prima deplasare a Echipei mobile a Biroului Comun de Informații și Servicii a avut loc în localitatea Cneazevca, la care a participat președintele raionului, Grigore Catană, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Oleg Canațui, șeful-adjunct al oficiului Teritorial Hâncești a Cancelariei de Stat, Dumitru Baba, șefii subdiviziunilor subordonate Consiliului raional și serviciilor desconcentrate din teritoriul raionului.
De serviciile Biroului Comun de Informaţii şi Servicii au beneficiat angajații entităților publice din localitate și cetăţeni, în scopul soluţionării problemelor care există în comunitate.
Cel mai solicitat domeniu a fost cel social și anume discuțiile sau axat pe: acordarea ajutorului social familiilor socialmente economic vulnerabile, angajarea în câmpul muncii, calcularea pensiilor, acordarea îndemnizaţiilor, ajutoarelor materiale pentru persoane în etate şi cu dizabilităţi, înregistrarea bunurilor imobile pentru obţinerea dreptului de proprietate, asigurarea activității instituțiile de educație timpurie și a instituțiilor educaționale.
Următoarea deplasare a Echipei mobile a Biroului Comun de Informații și Servicii va avea loc la data de 27 martie 2023, în comuna Tomaiul Nou.