Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ciocana, au demascat activitatea infracțională a unui grup de persoane, specializat în comercializarea online a diferitor tipuri de droguri.
Suspecții, o femeie de 29 de ani și un tânăr de 19 ani, sunt originari din orașul Tiraspol, regiunea transnistreană, iar pe teritoriul mun. Chișinău închiriau apartamente pe termen scurt, schimbând periodic locația pentru a nu fi demascați.
Ca urmare a măsurilor speciale de investigaţie și acţiunilor de urmărire penală efectuate timp de două luni, polițiștii au stabilit că drogurile erau procurate prin intermediul aplicației „Telegram”, iar altele de către consumatorii finali şi diferiţi intermediari prin metoda tranzacţiilor prin rețelele de plăţi electronice.
În rezultatul percheziției la domiciliile închiriate de suspecți, polițiștii au depistat și ridicat marijuana, amfetamină, mefedronă, pastile Ecstasy, praf de culoare cafenie asemănător MDMA, praf de culoare brună asemănător cu heroina, telefoane mobile și alte obiecte care vor servi ca probe în cadrul cauzei penale. Totodată, asupra femeii au fost depistate 28 de pachetele zipp- lock învelite în banda adezivă în care se afla substanța solidă asemănătoare cu heroina.
Valoarea totală a drogurilor ridicate depășește suma de 300.000 de lei.
Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare aceștia riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
În continuare se întreprind măsuri speciale de investigaţie şi acţiuni de urmărire penală, în scopul stabilirii altor persoane complici la săvârşirea infracţiunii.