Draftul Studiului de fezabilitate, elaborat în vederea stabilirii oportunităților de inițiere a procesului de implementare a proiectului „Apeduct magistral Ștefan Vodă-Căușeni-Căinari”, a fost prezentat, astăzi, beneficiarilor în cadrul unei ședințe de lucru care a avut loc la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, informează PROVINCIAL.
La ședință, alături de specialiștii ADR Sud, au participat potențialii beneficiari ai proiectului, printre care reprezentanți ai Consiliilor Raionale Căușeni și Ștefan Vodă, ai primăriilor Ștefan Vodă, Căușeni, Căinari și Cioburciu.
În cadrul ședinței, au fost prezentate două scenarii/opțiuni tehnico-economice posibile pentru implementarea proiectului „Apeduct magistral Ștefan Vodă-Căușeni-Căinari”. În cele ce urmează, APL-urile beneficiare vor dezbate și vor agrea una din opțiunile propuse, considerată a fi cea mai optimală pentru îndeplinirea obiectivului investiției.
Studiul de fezabilitate, elaborat de compania „Fluxproiect” SRL, are un cost de 510.600,00 lei, banii fiind alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL). Acesta își propune să stabilească viabilitatea și rentabilitatea investiţiei care prevede construcția apeductului magistral Ștefan Vodă-Căușeni-Căinari. Studiul de fezabilitate va servi drept temei pentru implementarea proiectului menționat supra, dar și a altor proiecte similare în domeniul aprovizionării cu apă.
Varianta finală a Studiului de fezabilitate urmează a fi realizată până la finele anului curent, după care ADR Sud va organiza achiziții publice în vederea contractării serviciilor de elaborare a documentației de proectare. În total, pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a documentației de proiectare în cadrul proiectului „Apeduct magistral Ștefan Vodă-Căușeni-Căinari”, conform Deciziei Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale, se preconizează de a fi alocate din FNDRL în anul curent 4,0 milioane lei.
Proiectul de infrastructură, ce vizează construcția apeductului magistral Ștefan Vodă-Căușeni-Căinari, a fost depus de către ADR Sud în cadrul Apelului pe listă de selectare a proiectelor prioritare de dezvoltare regională și a fost acceptat spre finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), regăsindu-se în Documentul Unic de Program 2022-2024, aprobat de Guvern. În cadrul acestuia se prevede construcția unui apeduct magistral, cu o lungime totală de circa 90 de km, care va traversa orașele Ștefan Vodă, Căușeni și Căinari. De asemenea, proiectul include construcția unui punct de captare a apei, a unei stații de tratare a apei, a trei stații de pompare a apei către punctul final al proiectului, amenajarea a cinci zone de protecție a mediului, crearea unui serviciu regional de aprovizionare cu apă potabilă.
Proiectul investițional „Apeduct magistral Ștefan Vodă-Căușeni-Căinari” are drept obiectiv general îmbunătățirea condițiilor de trai ale populației raioanelor Ștefan Vodă și Căușeni prin asigurarea accesului la servicii de alimentare cu apă de calitate. Beneficiari finali ai proiectului vor fi 143 257 de cetățeni din 26 de localități ale raionului Ștefan Vodă și din 48 de localități ale raionului Căușeni.
sursa: ADR Sud