Guvernul Republicii Moldova a investit în jur de 450 de mii de lei în modernizarea a două grădinițe din localitatea Sireți, raionul Strășeni, frecventate de peste 300 de copii.
Astfel, grădinițele nr.1 și nr. 2 din localitatea Sireți, raionul Strășeni au fost dotate cu mobilier specific vârstei copiilor, pentru a le asigura un mediu confortabil și sigur. În cadrul proiectului, realizat prin Programul ”Extinderea grupelor de creșă publice” 2023, au fost create și dotate două grupe de creșă, frecventate de peste 30 de copii, cu vârsta de până la trei ani. Totodată, o altă grupă a fost echipată cu tot necesarul pentru a permite desfășurarea activităților pentru aproximativ 20 de copii, cu vârsta de până la patru ani.
Astfel, părinții micuților merg la serviciu cu încredere, știind că aceștia sunt în grija personalului calificat și într-un mediu propice dezvoltării lor. Totodată, instituția preșcolară nr. 1 din Sireți a fost echipată cu panouri fotovoltaice, cu o capacitate de 5 kW.
„Acest lucru a permis reducerea dependenței energetice a grădiniței și, respectiv, a dus la scăderea cheltuielilor pentru consumul de energie electrică, banii economisiți fiind redirecționați către alte necesități ale instituției. Totodată, datorită implementării acestui important proiect ce ține de extinderea și modernizarea instituțiilor de educație timpurie din localitate, a crescut calitatea serviciilor educaționale prestate copiilor din Sireți, fapt pentru care suntem recunoscători autorităților statului”, a menționat primarul Leonid Boaghi.
Valoarea totală a investițiilor este de 463 de mii de lei, din care peste 446 de mii de lei au fost alocate de Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar administrația publică locală a contribuit cu aproape 17 mii de lei.
Inițiativa de extindere a grupelor de creșă publice în localitățile țării este implementată de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, prin Programul Guvernamental „Servicii de îngrijire pentru copii cu vârsta până la 3 ani”.
Menționăm că această extindere face parte dintr-un program mai amplu al Guvernului Republicii Moldova de a spori facilitățile pentru educația timpurie, având în vedere obiectivul de reintegrare a părinților în câmpul muncii. Scopul programului este creșterea ratei de încadrare în creșe a copiilor de până la 3 ani cu cel puțin 30% până în anul 2026.