Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat că Bodișteanu Vasile, director al Școlii sportive de lupte din satul Fundul Galbenei, raionul Hîncești a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, ca urmare a încheierii unor acte juridice cu soția.
În anii 2014-2018, Bodișteanu, în calitate de conducător al instituției sportive, a semnat 5 contracte de locațiune cu soția, administratoare a unui SRL, prin care aceasta i-a oferit anual un spațiu de 50 de m2, în schimbul unei plăți de 5500 de lei (2 ani) și, respectiv, 10400 lei (3 ani).
Astfel, pe parcursul acestei perioade, directorul școlii, care potrivit datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice, mai este și fondator al SRL-ului gestionat de soție, folosea, din contul banilor publici, un spațiu deținut în proprietate de către firma respectivă.
Mai mult ca atât, în declarația de avere și interese personale pentru 2017, subiectul controlului a declarat, împreună cu soția, venit de la acest SRL.
Prin urmare, subiectul controlului nu a respectat atât prevederile Legii nr. 16/2008 cu privire la conflictul de interese, în vigoare la momentul încheierii primelor 3 contracte, cât și prevederile Legii nr.133/2016 privind declararea averii și intereselor personale, în vigoare la momentul încheierii contractelor din 2017 și 2018, întrucât nu a luat măsuri pentru a proteja corectitudinea procesului de luare a deciziilor, nu a declarat în scris și nu a soluționat conflictele de interese reale în care s-a aflat.
Exprimându-și punctul de vedere față de cele constatate, Bodișteanu a explicat că a încheiat aceste contracte cu soția, deoarece nu avea birou de serviciu pentru desfășurarea ședințelor și nu a cunoscut prevederile legii cu privire la conflictul de interese.
După rămânerea definitivă a actului de constatare în privința lui Bodișteanu, care este pasibil de contestare în instanța de contencios administrativ, Autoritatea Națională de Integritate va solicita încetarea raporturilor sale de muncă, cu aplicarea interdicției de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică pentru o perioadă de 3 ani.
Dina Roșca