Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat că Aurelia Doschinescu, director al instituției de educație timpurie „Izvoraș” din satul Chetrosu, raionul Drochia a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, semnând 10 acte juridice sau administrative ce vizează rudele sale angajate în aceeași instituție, informează Provincial.
Din 2015 până în 2018, Aurelia Doschinescu a încheiat 2 contracte individuale de muncă cu fiica și cu un ginere de-al ei și a semnat 8 ordine (de numire în funcție, de acordare a concediilor sau de eliberare) în privința acestora, dar și a unui alt ginere. Toți trei erau angajați ai instituției de educație timpurie, conduse de către Aurelia Doschinescu, fiica activând ca și cadru didactic, iar ginerii fiind muncitori reparatori.
În conformitate cu art. 12, alin. (4), lit. (a) și (b) din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale, Aurelia Doschinescu, exercitând funcția de director al instituției de educație timpurie „Izvorașul” din s. Chetrosu, raionul Drochia, era obligată să informeze șeful ierarhic sau organul ierarhic superior imediat, dar nu mai târziu de 3 zile de la data constatării, despre conflictul de interese în care se află și să nu rezolve cererea/demersul, să nu emită actul administrativ, să nu încheie, direct sau prin intermediul unei persoane terțe, actul juridic, să nu ia sau să nu participe la luarea deciziei în exercitarea mandatului, a funcției publice sau de demnitate publică până la soluționarea conflictului de interese.
După rămânerea definitivă a actului de constatare emis în privința lui Doschinescu, care este pasibil de contestare în instanța de contecios administrativ, Autoritatea Națională de Integritate va solicita destituirea din funcție a directoarei, cu aplicarea interdicției de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică pentru o perioadă de 3 ani.
În cadrul controlului, directoarea instituției de educație timpurie „Izvoraș” a fost informată despre declanșarea procedurii de control, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază, în exercitarea dreptului la apărare.
Dina Roșca