Fostul candidat pe circumscripția nr.17 Nisporeni din partea blocului ACUM la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, Ion Terguță, susține că, în cadrul unei vizite la Grozești, a fost informat despre retragerea unei ambulanțe din proprietatea Punctului de Asistență Medicală Urgentă din localitate, informează Provincial.
„Un sat de oameni gospodari, care au umplut Piața Marii Adunări Naționale la 1989 dar și după, dar care acum este prizonierul unor fantasme, născute din sărăcie, umilință, și lipsă de oportunități. Îi putem înțelege, cum va trebui să-i înțelegem și pe cei de la Orhei. Am aflat, însă, ieri că o ambulanță din cadrul „centrului de medicină urgentă prespitalicească” din sat, a fost retrasă și înlocuită cu o „covată” din secolul trecut. Ca și efect, în mod logic, oamenii din sat, dar și din preajmă, sunt revoltați pe guvern, pe ministerul sănătății”, a scris politicianul, pe Facebook.
„Am discutat astăzi cu doamna ministru Ala Nemerenco. „Ambulanțele sunt proprietatea Consiliilor Raionale, și se află în gestiunea lor. Ministerul Sănătății este responsabil doar de politici, și plata salariilor”. Deci, responsabil de retragerea ambulanței de la Grozești, este opera președintelui consiliului raional Nisporeni, Ghenadie Verdeș, tot el și candidat pentru funcția de deputat din partea PD. D-le președinte de raion, nu fi-ți laș, restituiți oamenilor ambulanța. Sau asumați-vă public decizia, așa cu este corect să o facă o persoană în calitatea pe care o aveți. Curaj. Oamenii trebuie să-și cunoască eroii”, a mai adăugat Terguță.
Dina Roșca