Ministrul Dan Perciun a participat la Forumul cadrelor didactice din raionul Strășeni. Oficialul a vorbit despre prioritățile ministerului pentru noul an de studiu, dar și despre proiectele care vizează în mod direct școlile și grădinițele din raion.
„Prima provocare majoră pe care trebuie să o soluționăm pentru a atinge performanța pe care ne-o dorim este deficitul de cadre didactice. Nu putem asigura o educație de calitate fără profesori bine pregătiți. În această situație, este crucial să acționăm pe două direcții: atragerea tinerilor în sistemul educațional și menținerea celor care deja activează în acest domeniu. Pentru a atrage mai mulți tineri în sistemul educațional, echipa ministerului a implementat un șir de măsuri concrete, a spus ministrul. Astfel, 407 tineri specialiști au fost repartizați în școli și grădinițe, ceea ce constituie o creștere de 15% față de anul precedent și de 35% față de media ultimilor cinci ani. Aceasta se datorează majorării indemnizațiilor de la 120.000 la 200.000 de lei, dar și unei campanii de informare, în cadrul căreia am organizat întâlniri, discuții și am încurajat absolvenții să aleagă cariera didactică”, a spus ministrul.
Referindu-se la acțiunile de viitor, Dan Perciun a anunțat că ministerul va crea o rețea de circa 100 de școli care să fie bază pentru practica pedagogică, instituțiile urmând să beneficieze și de suport în acest sens. „În aceste școli, vom orienta cu prioritate studenții de la colegii și universități. Astfel, vom putea crea un proces mai coerent și calitativ pentru practica pedagogică.
Ministerul va avea posibilitatea să monitorizeze acest proces, iar școala va menține o legătură permanentă cu instituția de învățământ, care, la rândul său, va avea o responsabilitate sporită în ceea ce privește practica pedagogică”, a menționat ministrul.
Pentru a susține cadrele didactice, MEC a creat o rețea de 1000 de mentori, pregătiți în cadrul Institutului Național de Educație și Leadership ca să asigure inserția profesională a tinerilor specialiști și formarea cadrelor didactice.
Totodată, pe viitor va fi implementat învățământul dual la specialitățile pedagogice, astfel încât începând cu anul III studenții să învețe și, concomitent, să fie angajați și, respectiv, salarizați. Ministerul a întreprins măsuri și pentru debirocratizarea sistemului educațional – a fost redusă cu 30 de documente lista actelor obligatorii din nomenclatorul documentației școlare. A fost stopată evaluarea externă a instituțiilor de învățământ general și a cadrelor de conducere, iar în prezent se lucrează la un nou concept de evaluare.