Cândva ramura de producere a tutunului era una din ramurile de bază a economiei în Republica Moldova. În perioada sovietică (dacă luăm drept referinţă anii 1983-1985) în Moldova se cultiva tutun pe aproximativ 77 mii hectare.
Ulterior, producerea de tutun s-a redus, dar, totuşi, aceasta avea o pondere economică importantă. În primii ani de independenta în Moldova se cultiva tutun pe 32 mii hectare. Scăderi au continuat să fie înregistrate constant, astfel că în anul 2023 au fost recoltate sub 200 ha, ceea ce e de 385 ori mai puţin faţă de anul 1985.
Apropo, în 1975 ponderea producerii de tutun în PIB era de 22,9%, iar acum aceasta este aproape nulă. Adică, aproape o pătrime din PIB l-am pierdut ca şi suflat de vânt. Relevante sunt datele pe acest domeniu şi din punct de vedere al locurilor de muncă. Astfel, în perioada sovietică implicarea forţei de muncă în producerea tutunului era de 24,3% din totalul persoanelor angajate în câmpul muncii. Per hectar de tutun se utiliza 2372 ore/om (1,5-2 oameni). Aceeaşi implicare a forţei de muncă s-a păstrat şi în primii ani de independenta. Acest indicator s-a redus continuu şi în 2023 a ajuns la doar aproximativ 200 de oameni implicaţi în recoltarea tutunului.
În primii ani de independenţă, ponderea acesteia în economia naţională s-a redus treptat. În special, acest lucru s-a resimţit în ultimii circa 15 ani, când tot ce ţinea de producerea tutunului în Moldova a fost „demonizat”, iar tot ce mai reprezenta valoare economică – distrus. În rezultat, consumul de produse din tutun în Moldova nu s-a redus (aşa cum anunţau cei ce luptau cu respectiva ramură), după cum nu s-au observat careva schimbări esenţiale nici în ceea ce ţine de promovarea modului de viaţă sănătos (o altă miză a celor ce promovau ideea renunţării la ramura de producere a tutunului). Unicul rezultat real a fost că Republica Moldova a pierdut o ramură economică importantă şi a devenit o piaţă de desfacere pentru produse străine, pentru care consumatorii locali plătesc cu mult mai scump.
Motivul de bază pentru acest declin major a fost faptul că în ţările care reprezentau pieţele noastre de desfacere, majoritatea companiilor naţionale au fost achiziţionate de către companiile multinaţionale, care au venit la pachet cu furnizorii lor de materie primă. Astfel, producătorii din Republica Moldova s-au văzut în imposibilitatea de a mai exporta pe pieţele tradiţionale. O lovitură importantă ramurii i-a fost aplicată şi în anii 2000, după introducerea embargoului rusesc la importul materiei prime de tutun din Republica Moldova, Federaţia Rusă fiind principala piaţă de desfacere. De asemenea, un rol important l-a jucat şi lovitura aplicată de factorul decizional local. E vorba de introducerea în Legea privind controlul tutunului a unui punct special, care interzice orice formă de subvenţionare sau ajutor din partea statului pentru ramura producerii de tutun. Şi, desigur, nu pot fi trecute cu vederea interesele marilor corporaţii internaţionale. Interesul de bază al acestora este ca în majoritatea ţărilor din lume, să nu existe producţie autohtonă de ţigări şi să nu fie recoltat tutun. Companiile transnaţionale au interes să folosească ţări ca Moldova doar ca piaţă de desfacere, fără concurenţă. De exemplu, faptul că se recolta tutun în Moldova şi se fabricau ţigări, era un impediment serios pentru companiile transnaţionale, pentru că aici preţul era mult mai mic, dat fiind prezenţa materiei prime mult mai accesibile. Iar prin ce organizaţii internaţionale îşi promovează interesele companiile transnaţionale, nu cred că este un secret pentru nimeni. Acestea periodic ies la rampă, ceea ce permite de făcut concluzii despre interesele reale pe care le au.
În baza discuţiilor cu unii specialişti în domeniu (care au solicitat să le fie asigurat anonimatul), am încercat să înţelegem ce ar avea de câştigat statul dacă Moldova ar deveni din nou un producător important de tutun, câte locuri de muncă estimativ ar apărea şi care ar fi contribuţia estimativă a ramurii producerii tutunului în Produsul Intern Brut. Astfel, dacă e să se revină la cultivarea tutunului pe măcar circa 20 mii hectare, s-ar asigura aproximativ 30 000 locuri de muncă (oameni direct implicaţi în procesul de recoltare a tutunului) şi încă aproximativ 10 000 de angajaţi în domeniile adiacente industriei tutunului. Tutunul recoltat pe 20 mii hectare ar contribui la formarea PIB cu 1,05% (indicii de referinţă 2023).
Ce ar trebui să facă statul pentru aceasta? În primul rând trebuie să fie abrogate punctul 2, art 3. din Legea privind controlul tutunului, prin care este interzisă subvenţionarea directă şi indirectă, acordarea de alocaţii din fondurile publice sau stimularea de către stat în alt mod a activităţilor legate de cultivarea şi prelucrarea tutunului.
Suplimentar trebuie stimulate şi subvenţionate investiţiile în infrastructură (sere, căsuţe de uscare, camere de uscare, spaţiii de depozitare) şi tehnică agricolă. Ulterior, ar trebui să fie aplicată cel puţin forma de subvenţionare care se aplică în România (subvenţionarea per hectar recoltat). Alternativ poate fi subvenţionat fiecare kilogram de tutun recoltat şi suplimentar fiecare kg de tutun exportat. Investiţiile din partea statului trebuie să fie direct proporţionale cu dinamica de creştere a ramurii şi a cantităţilor de tutun recoltate. La această etapă, desigur nu vorbim dacă are sau nu factorul decizional suficientă voinţă de a întreprinde astfel de acţiuni. Acum, este important ca să existe măcar o viziune oarecare, o minimă conştientizare a ceea ce a fost, ce este şi ce poate fi ramura de producere a tutunului în Moldova.
Având această constatare tristă, și contextul în care agricultura tării suferă ani la rând din cauza secetei și războiului din regiune, cred că se impune o evaluare a ceea ce s-a întâmplat în ultimele decenii cu ramura tutunului, dar şi unele concluzii, care ar putea să le fie interesante celor ce iau decizii, dacă, într-adevăr, aşa cum spun, le pasă de de relansarea economiei, tranziția la agricultură performantă și utilizarea rațională a terenurilor arabile prin cultivarea culturilor cu rentabilitate ridicată.
Nicolae Cebotari
