
În capitală a fost înregistrată o creștere a infecțiilor respiratorii, în contextul circulației virusului gripal. Despre aceasta a comunicat Vladimir Bolocan, șeful adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale din 24 februarie curent.
Datele indică faptul că 57% dintre cazuri sunt cauzate de virusul gripal de tip B, în timp ce aproximativ 30% sunt atribuite virusului gripal de tip A. Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate în capitală – 4177 de cazuri de infecții acute, ceea ce constituie o creștere cu 14 la sută față de săptămâna precedentă.
De asemenea, un alt aspect important semnalat este depistarea unui caz de infecție meningococică la un adult, precum și confirmarea unui nou caz de rujeolă la un copil, al doilea dintr-o familie unde boala fusese deja identificată. Ambii copii se află în afara oricărui pericol. În acest context, reiterăm apelul către populație de a respecta calendarul național de vaccinare pentru prevenirea bolilor infecțioase.
În săptămâna precedentă, 4.148 de persoane au beneficiat de servicii și prestații sociale oferite de Direcțiile de asistență socială teritoriale. Totodată, echipele mobile și lucrătorii sociali au realizat 2.790 de intervenții la domiciliu, asigurând sprijinul necesar beneficiarilor. În plus, 300 de persoane, dintre care 76 de persoane fără adăpost, au primit servicii licențiate de asistență socială în instituțiile aflate în subordinea Direcției.
Un aspect important a fost identificarea a 20 de persoane fără adăpost, toate fiind cazate în cadrul Centrului de Găzduire și Orientare a Persoanelor Fără Adăpost. Pe lângă aceasta, șase persoane au fost integrate în comunitate, dintre care trei au fost angajate în câmpul muncii.