Au demarat lucrările interioare și exterioare de reparație capitală a blocului B, Secția de Pediatrie și Secția Terapie a Instituției Medico- Sanitară Publică Spitalul Raional Strășeni
Aflați la fața locului, președintele raionului Strășeni, Viorel Jardan și specialiștii Secției Construcții și Transport, au discutat cu reprezentantul antreprenorului, cu proiectantul, cu responsabilul tehnic și cu directorul Instituției despre aspectele neprevăzute, despre procesul lucrărilor, dar și despre termenul limită ce indică luna decembrie a acestui an.
Potrivit autorităților, valoarea contractului este de 8239161,72 lei, bani alocați pentru domeniul sănătății din Bugetul de Stat, iar Consiliul raional Strășeni a contribuit prin finanțarea reconstrucției acoperișului în valoare de 1906445,00 lei și prin elaborarea proiectului tehnic.
Anual, în Secția de Pediatrie sunt internați aproximativ 900 copii, iar în cea de Terapie 1400 pacienți cu maladii acute, ce au acces la servicii de diagnostic și tratament, dar și asistență oferită de medici și asistente. Astfel, copiii din raion care vor fi internați aici vor beneficia de condiții bune de spitalizare.