La 12 august a început cel de-al doilea tur al Taberei de vară pentru copii și tineret „AmbițIE! EducațIE! InspirațIE” organizată de Consiliul raional Ialoveni cu prilejul Zilei Internaționale a Tineretului.
În cadrul taberei de vară participă circa 50 de copii și tineri, care s-au remarcat prin participarea sporită la diferite activități cultural-artistice, sportive și de voluntariat.
Programul taberei cuprinde patru zile, în care participanții vor fi antrenați în jocuri interactive, de logică, pentru a stimula spiritul de echipă al tinerilor. Totodată, copiii vor beneficia instruire în educația financiară, protecția mediului înconjurător, modul sănătos de viață și prevenirea bullying-ului, precum și ateliere de creație despre arta teatrului, a dansului, a picturii, a fotografiei, meșteșugul în ceramică și portului popular.
Tabăra de vară se va încheia vineri, cu o excursie organizată de către Consiliul raional pentru cei 50 de participanți la Galeria colecțiilor „Petru Costin”, la Fabrica de înghețată „Sandriliona” din orașul Ialoveni și la „Clubul ZOO” din satul Bardar.