Astăzi, 13 august, în sala de ședințe a Consiliului raional Rîșcani, Agenția de Guvernare Electronică a desfășurat o sesiune de informare pentru angajații APL de nivelul I și II. Scopul acestei sesiuni de informare a fost implementarea instrumentelor de E-guvernare, dar și alte platforme și aplicații dedicate sporirii accesibilității serviciilor electronice prestate la nivelul autorităților publice locale.
În cadrul seminarului a fost prezentată informații despre servicii electronice în suportul APL, portalul serviciilor publice, portalul administrației publice locale care urmează să fie implementat in curând și aplicația mobilă EVO. Toate aceste inovații prevăd prestarea serviciilor publice în mod prioritar în formă electronică, în așa mod cetățenii au posibilitatea să acceseze servicii guvernamentale de la distanță, să completeze cereri, să efectueze plăți online și să urmărească stadiul proceselor administrative.
Tranformarea digitală aduce numeroase beneficii, cum ar fi creșterea eficienței, îmbunătățirea calității serviciilor publice, stimularea inovației și crearea de noi oportunități economice.
Primăria Mihăileni și primăria Corlăteni din raionul Rîșcani, aduc servicii publice mai aproape de cetățeni prin intermediul Centrelor unificate de prestare a serviciilor publice (CUPS). Specialiștii CUPS oferă suport și asistență populației în vederea utilizării serviciilor electronice, astfel scutind cetățenii de deplasări, eliminând brierele birocratice și financiare.