La 6 iulie 2023, ziua în care se împlinesc 74 de ani de la cel de-al doilea val de deportări masive operate de regimul comunist al Moscovei pe teritoriul Moldovei, la Complexul Memorial al victimelor represiunilor politice din orașul Căușeni, ceremonia de comemorare a început cu discursul președintelui raionului Căușeni, Nicolae Gorban și șeful Oficiului Teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat, Sergiu Babin, urmată de slujba de pomenire oficiată de un sobor de preoți.
Din raionul Căuşeni, au fost duse forţat în gulagul stalinist, circa 40 mii de persoane, inclusiv 150 de familii iar toate bunurile din gospodăriile deportaţilor au fost confiscate de către cotropitori.
“În zilele 5-7 iulie poporul a trăit adevărate zile de coșmar, în urma punerii în aplicare a unei hotărâri diabolice a conducerii comuniste de la Moscova, autorităţile de atunci ale R.S.S. Moldoveneşti “au ridicat” din vatra strămoşească zeci de mii de cetăţeni
Din vatra strămoşească au fost smulse familii de moldoveni, ucrainieni, bulgari, găgăuzi, evrei etc. Criteriul principal care a stat la baza depistării şi deportării elementelor periculoase — a “chiaburilor”, a “duşmanilor poporului” — a fost atitudinea acestor oameni faţă de regim. Orice manifestare de nesupunere faţă de noul regim social şi politic era pedepsită cu deportarea.
Impactul deportărilor intelectualilor şi a elitei a fost dur, a fost curmată dezvoltarea istorică a culturii tradiţionale, a limbii şi valorilor. S-a creat o stare anormală de desconsiderare a populaţiei localnice, de desființare a oricăror forme şi încercări de păstrare a specificului naţional, de frică patologică faţă de celălalt, de a nu fi suspectat ca potenţial trădător sau turnător(cozi de topor) cum au fost numiti.
Desfăşurate în masă şi în valuri succesive, deportările au constituit una din cele mai dureroase pagini din istoria neamului nostru,” menționează CR Căușeni.