
Comuna Pervomaisc, raionul Căușeni, a finalizat construcția a trei centrale fotovoltaice, care vor asigura alimentarea cu energie verde a fântânilor arteziene și accesul continuu la apă pentru întreaga comunitate. Proiectul „Alimentarea cu energie electrică din surse regenerabile a fântânilor arteziene din satele Constantinovca și Pervomaisc”, a fost implementat în cadrul celei de-a doua ediții a Programului Național „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧” și marchează un pas concret spre independența energetică locală.
Potrivit ONDRL, lucrările s-au desfășurat în perioada aprilie – septembrie și au constat în instalarea a 84 de panouri solare, integrate în trei sisteme fotovoltaice, fiecare având o capacitate de 12,6 kW. Acestea vor furniza energie regenerabilă pentru fântânile arteziene din satele Pervomaisc și Constantinovca, care asigură alimentarea cu apă a populației, a instituțiilor publice, precum și a agenților economici din comună.
Pentru implementarea acestui proiect, Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), a alocat peste 𝟔𝟔𝟎 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢.
În prezent, proiectul se află în etapa finală de punere în funcțiune, ce prevede perfectarea documentației tehnice cu furnizorul principal de energie electrică din țară. După finalizarea acestor proceduri, sistemele vor deveni complet operaționale.
Centralele vor alimenta cu energie cele trei fântâni arteziene care deservesc cca 1.280 de locuitori și 12 instituții publice, printre care: două grădinițe, un gimnaziu, două biblioteci, două case de cultură, primăria, oficiul medicilor de familie, un punct medical și două oficii poștale.
Primarul comunei Pervomaisc, Irina Curuci, a subliniat importanța proiectului pentru comunitate:
„Instalarea panourilor fotovoltaice pentru fântânile arteziene este un proiect mult așteptat și necesar. Deși sistemele nu sunt încă puse în funcțiune, suntem în faza finală de avizare tehnică. Imediat ce vor fi date în exploatare, vom reduce considerabil dependența de energia electrică importată și vom putea asigura o alimentare continuă cu apă pentru populație și instituțiile publice.
Surplusul de energie produs va fi comercializat în rețeaua națională, generând venituri suplimentare care vor acoperi costurile de întreținere și vor preveni majorări ale tarifului pentru apă. Astfel, primăria și consumatorii vor beneficia de economii financiare considerabile. În plus, economiile obținute vor putea fi direcționate către alte nevoi urgente ale comunității.”
Primarul a adăugat că energia regenerabilă produsă ar putea fi utilizată inclusiv pentru iluminatul public, ceea ce va reduce suplimentar cheltuielile bugetului local. Totodată, autoritățile locale intenționează să sprijine din economii persoanele vârstnice și pe cele cu dizabilități.
„Considerăm că acest proiect este o investiție strategică în viitorul localității. Este un pas concret spre securitate și independență energetică, dar și un model care sperăm să inspire și alți cetățeni să adopte soluții verzi în gospodăriile proprii. Aducem mulțumiri Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, echipei ONDRL, partenerilor tehnici și tuturor celor care susțin aceste inițiative care modernizează satele Moldovei și aduc servicii publice de calitate cetățenilor.”
Comuna Pervomaisc este formată din satele Pervomaisc și Constantinovca, având o populație de aproximativ 𝟏.𝟐𝟖𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢, dintre care peste 𝟑𝟎𝟎 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢.