
În raionul Ungheni, a fost constituit, astăzi, clusterul crescătorilor de ovine și caprine „Stâna de Vest”, inițiativă locală menită să impulsioneze dezvoltarea durabilă a sectorului zootehnic din regiune.
Scopul demersului este consolidarea eforturilor de promovare a sectorului ovin și caprin, prin încurajarea asocierii între producători, facilitarea accesului la finanțări externe, atragerea investițiilor și dezvoltarea unor lanțuri valorice locale.
Clusterul „Stâna de Vest” își propune să devină un cadru de colaborare eficient, în care actorii economici, administrația publică și mediul academic să contribuie împreună la modernizarea sectorului, crearea locurilor de muncă și diversificarea activităților economice, inclusiv prin turism și promovarea produselor tradiționale.
“Este un început curajos. Cu siguranță veți avea un viitor promițător, cu oportunități de dezvoltare. Când există voință, cooperare și viziune, rezultatele nu întârzie să apară”, a menționat Ludmila Catlabuga.