Circa 30 de procesatori de fructe și legume, dar și exportatori de miere de albini din Republica Moldova participă, în perioada 18-19 aprilie, la o instruire privind implementarea sistemului de management al siguranței alimentului bazat pe principiile HACCP.
Instruirea este organizată de proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova cu scopul de a ajuta companiile de procesare și manipulare a produselor alimentare să implementeze standarde ce le vor permite să ofere consumatorilor produse de înaltă calitate și inofensive.
HACCP este un acronim al sintagmei Hazard Analysis and Critical Control Point (analiza riscurilor si a punctelor critice de control), iar principiile HACCP se bazează pe identificarea riscurilor, controlul şi monitorizarea punctelor critice ale proceselor unde ar putea fi compromisă calitatea produselor alimentare. În final, sistemul de management al siguranței alimentului bazat pe principiile HACCP garantează că produsele alimentare sunt sigure pentru consum și nu prezintă pericole pentru sănătatea oamenilor.
Implementarea sistemului de management al siguranței alimentului oferă companiilor mai multe avantaje cum ar fi furnizarea de produse finale inofensive pentru utilizare și garantarea calității igienice a produselor, prevenirea transmiterii unor posibile boli consumatorilor. În același timp, respectarea acestor cerințe sporește eficiența costurilor prin reducerea consumului de energie, a consumului de apă etc., reduce costul testării finale a produsului, reduce numărul de reclamații ale consumatorilor și retragerea acestora.
Respectarea sistemului de management al siguranței alimentului este obligatorie pentru companiile de prelucrare și manipulare a produselor din toată lumea. De asemenea, UE obligă întreprinderile prelucrătoare care doresc să exporte pe piața europeană să implementeze sistemul de siguranță a alimentelor bazat pe principiile HACCP. Din acest considerent, importatorii europeni solicită partenerilor din afară UE dovadă că aceste standarde sunt respectate.
Companiile moldovenești de prelucrare şi manipulare a produselor alimentare au fost obligate să implementeze cerințele sistemului HACCP până la 1 Ianuarie 2007. În Republica Moldova aceste cerințe sunt expuse în Legea privind produsele alimentare Nr.78-XV și Legea nr. 296 din 21.12.2017 privind cerințele generale de igienă a produselor alimentare.
Dina Roșca