
Continuă activitățile de planificare a serviciilor publice pentru viitoarea unitate administrativ-teritorială amalgamată Ungheni.
Astfel, pe 5 octombrie curent, reprezentanții celor 10 primării implicate în procesul de amalgamare s-au întrunit într-o nouă ședință, pentru a discuta progresul elaborării Studiului integrat privind transportul public de pasageri în localitățile din cadrul viitoarei UAT Ungheni.
Vladimir Butîrski, expert național în mobilitate urbană, a prezentat primele aspecte analizate și etapele următoare. Astfel, în perioada următoare, va fi realizat un sondaj de opinie pentru a identifica necesitățile de mobilitate ale locuitorilor, frecvența utilizării transportului public, principalele destinații și necesitatea introducerii unor noi rute.
Un alt subiect a vizat inițierea elaborării Programului integrat de management al deșeurilor. Documentul va analiza situația actuală, cantitățile de deșeuri generate, infrastructura existentă, urmând să fie identificate soluții pentru extinderea în localitățile în care serviciul lipsește, precum și necesitățile de dotare ale SRL „AVE Ungheni”.
Cele două studii sunt realizate cu suportul Guvernului Republicii Moldova, din contul stimulentului financiar, în valoare de 600.000 de lei.























