Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o vizită în raionul Ștefan Vodă, informează PROVINCIAL.
Șeful statului a discutat cu locuitorii satului Feștelița, prima localitate din țară care, datorită parcului fotovoltaic construit cu fonduri europene, își asigură pe deplin necesitățile de energie a clădirilor publice.
„Comunitatea a implementat și alte proiecte importante, care au schimbat fața localității și au contribuit la creșterea standardelor de viață ale oamenilor. În vara curentă Feștelița a câștigat un proiect în cadrul Programului „Satul European”, cu ajutorul căruia vor fi finalizate lucrările de construcție a sistemului de canalizare și a stației de epurare”, spune Maia Sandu.
De asemenea, au discutat despre problemele care afectează întreaga țară – implicațiile războiului din Ucraina, creșterea prețurilor, criza energetică.
„Le-am comunicat despre măsurile de susținere a populației și businessului anunțate de Guvern pentru perioada imediat următoare. Am vorbit și despre reformele inițiate în sectoarele cheie care trebuie să producă schimbări calitative pe termen mediu și lung”, a mai spus Maia Sandu.