Echipa de manageri ai Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) și conducerea instituției s-au întrunit în ședință operativă, organizată prin teleconferință, informează PROVINCIAL.
Marian Lupu, Președintele CCRM, a informat participanții despre importanța respectării rigorilor privind organizarea lucrului în condițiile pandemiei, instituite prin Hotărârea CCRM nr. 10 din 16.03.2020.
De asemenea, au fost abordate tematici precum derularea misiunilor de audit, tematicile speciale, cum ar fi sumarul auditurilor în contextul pandemiei, achizițiile publice și privatizarea, care vor fi abortate în cadrul unor sinteze separate.
Petru Rotaru și Andrei Munteanu, membri ai CCRM, au informat despre derularea activităților în contextul proiectelor UE și ONAS, precum și despre evenimentele planificate în luna martie, în acest context.
În cadrul ședinței au fost abordate și alte subiecte importante legate de organizarea activității CCRM. Ședințele operative sunt un instrument eficient de comunicare internă, utilizate pe larg în cadrul activității instituției.
Cristina Pendea