Omul de afaceri Valentin Eșanu, președintele Asociației Patronale a Metalelor, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, a răspuns la întrebarea: „Cât metal uzat ar fi în Republica Moldova?”.
„O cantitate medie de 25-30 de mii de tone lunar, această cantitate se menține în ultimii cinci ani de zile.”
La întrebarea „De unde se adună?”, Eșanu a spus: „Câte automobile se importă, câtă tehnică, cât utilaj, câte demolări și din producere… De exemplu, Dvs. construiți o casă, vă rămân bucăți de metal, armătură, chestii și toate acestea oamenii le adună și le aduc. La construcția blocurilor înalte care se fac, iarăși sârmă, diferite bucăți de metal de la producătorii de diverse elemente sau piese de metal. Ele sunt, cantitatea aceasta plus-minus se adună.”
Ce ține de privatizarea „Metalferos”, el a menționat: „Nu este o idee bună. La momentul actual nu este o idee bună. „Metalferos” trebuie privatizat atunci când va fi liberalizată piața, să poată exporta toate companiile, nu cum e în prezent – exportă doar compania „Metalferos”. Și trebuie de făcut o evaluare a companiei, cât costă. Nu trebuie de făcut în grabă, trebuie chemați experți internaționali ca să vedem cât costă. Acum riscăm compania „Metalferos”, din datele pe care le dețin eu, să fie privatizată de oameni din Transnistria.”
Dina Roșca