La 5 septembrie curent, grupul de lucru pentru depășirea situației critice generată de criza energetică, inițiat de către Consiliul Raional Cahul, în colaborare cu membrii grupului de lucru din cadrul proiectului People in Need Moldova, finanțat de Agenția Cehă de Dezvoltare, au desfășurat un seminar de instruire și pregătire privind aprecierea criteriilor de selectare a familiilor social vulnerabile în vederea depășirii situației de criză a gazelor naturale pentru sezonul rece al anului, informează PROVINCIAL.
Seminarul a avut loc cu participarea conducerii raionului Cahul, reprezentaților Direcției generală asistență socială și protecție a familiei, asistenților sociali din raion.
Potrivit autorităților, discuțiile s-au axat pe problemele și necesitățile familiilor social vulnerabile, dar și pe măsurile ce ar trebui întreprinse în vederea susținerii populației vulnerabile afectată de criza energetică.