
Ca urmare a precipitațiilor abundente înregistrate în seara zilei de ieri, muncitorii rutieri au intervenit operativ pe sectoarele afectate pentru înlăturarea consecințelor, executând lucrări de curățare a părții carosabile de nămol, decolmatarea șanțurilor și asigurarea scurgerii apelor pluviale pe G141 (Vulcănești), R6 (în proximitatea localității Stăuceni, Chișinău), R2 (localitatea Todirești, Anenii Noi) și alte tronsoane de drum.
Totodată, pe parcursul ultimelor 24 de ore, echipele de drumari au desfășurat lucrări de întreținere curentă și intervenție pe mai multe drumuri naționale din raioanele Căușeni, Ștefan Vodă, Cahul, Hîncești, Anenii Noi și municipiul Chișinău. Lucrările au fost desfășurate pe traseele M3, R32, R2, R6, R30, R34.1, G104.1 și G114, inclusiv în localitățile Răzeni, Todirești, Cîrnățeni, Cioburciu, Răscăieți, Răscăieții Noi și Buțeni.
În cadrul intervențiilor, au fost realizate lucrări de plombare a gropilor, salubrizarea părții carosabile și a zonelor adiacente, inclusiv a stațiilor de așteptare pentru pasageri, cosirea sau defrișarea vegetației din zona de siguranță a drumului, întreținerea elementelor de siguranță rutieră, aplicarea marcajului rutier, profilarea drumurilor din piatră spartă, curățarea sistemelor de evacuare a apelor pluviale, precum și alte lucrări necesare.
Drumarii rămân mobilizați în teren, iar lucrările de întreținere vor continua și în decursul zilei de astăzi, în mai multe regiuni ale țării, în funcție de starea drumurilor și necesitățile identificate în teren.



















