Pandemia COVID-19 a impus noi cerințe în procesul de audieri în instanțele de judecată și a influențat semnificativ modalitatea accesului în penitenciare a avocaților, procurorilor, mediatorilor, ofițerilor pe urmărire penală și a familiilor persoanelor în detenție.
Începând cu 20 aprilie 2021, accesul echitabil la justiție pe timp de pandemie va fi asigurat și prin intermediul camerelor de e-justiție la distanță.
Administrația Națională a Penitenciarelor și Agenția ONU pentru Combaterea Drogurilor și Criminalității din Moldova (UNODC) au lansat patru camere de e-justiție la distanță.
Acestea au fost amenajate sau construite în instituțiile penitenciare cu statut de izolator în penitenciarele nr.11-Bălți, nr.13-Chișinău, nr.5-Cahul și nr.17-Rezina.
Fiecare cameră are cabine echipate cu tehnică de organizare a videoconferințelor, prin intermediul cărora persoana din detenție poate participa la ședința de judecată, poate discuta cu avocatul, procurorul dar și să comunice online cu familia și rudele. De asemenea, cabinele sunt separate prin geam de sticlă cu interfon, astfel încât avocații și procurorii pot veni la instituția penitenciară pentru a vorbi cu persoanele aflate în detenție sau sub urmărire penală, fără a avea contact fizic cu acestea.
Totodată, minorii aflați în izolatoare vor avea acces continuu la educație, având posibilitatea să participe la ore online.
În cabină, sunt respectate toate măsurile anti-COVID-19, fiind asigurată cu sistem de ventilare, lampă germicidă și dozator cu dezinfectant. Un alt aspect important este că noile cabine asigură și confidențialitatea discuțiilor purtate aici, indiferent că au loc online sau offline întreaga cabină fiind izolată fonic.
Simon Springett, Coordonator Rezident ONU în Moldova, a subliniat: „În pofida implementării mai multor măsuri procedurale și restrictive, riscul introducerii COVID-19 în închisorile din Moldova, ca și în alte țări, rămâne unul mare. De asemenea, aș dori să subliniez necesitatea unei implicări comune și a unei coordonări între diferite instituții guvernamentale și neguvernamentale, cum ar fi judecătorii, procurorii, ofițerii de poliție, avocații și mediatorii pentru a transpune în practică acele camere care au fost renovate și dotate cu sprijinul UNODC pentru garantarea respectării și acordării tuturor drepturilor omului, inclusiv dreptul la justiție”.
Ina Tcaci, Coordonatoare de Programe în cadrul Agenției ONU pentru Combaterea Drogurilor și Criminalității în Moldova (UNODC), a menționat: „Prin implementarea camerelor de e-justiție la distanță, Republica Moldova se aliniază la standarde și reguli minime a ONU cu privire la detenția persoanelor, precum Regulile Nelson Mandela, Regulile Tokyo, Regulile Bangkok, Declarația de la Doha, dar și recomandările cu prevenirea răspândirii COVID-19 în locurile de detenție. Realizarea acestui proiect nu ar fi fost posibilă fără deschiderea și implicarea Administrației Naționale a Penitenciarelor, dar și a conducerii și a angajaților fiecăruia dintre cele patru penitenciare”.
Vladimir Cojocaru, directorul interimar al ANP, a declarat: „Cu ajutorul noilor camere multifuncționale, în cele patru penitenciare, reușim să triplăm capacitatea izolatoarelor de urmărire penală în privința asigurării participării persoanelor private de libertate la ședințele de judecată. De asemenea, acest sistem de teleconferință va contribui cu siguranță la reducerea cazurilor de infecție cu COVID-19 în sistemul penitenciar. Sunt încrezător că împreună cu partenerii noștri de dezvoltare, vom reuși să consolidăm procesul de asigurare echitabilă a justiției și de a dezvolta noi standarde în sistemul de detenție în aceste vremuri complicate”.
Doina Munteanu