Un locuitor al raionului Floreşti a fost condamnat, recent, la 9 ani şi 6 luni închisoare pentru două capete de acuzare, inclusiv: uzurparea de calităţi oficiale şi tâlhărie, comise de un grup criminal organizat.
Sentinţa a fost dictată după ce procurorii au demonstrat că, în seara zilei de 9 noiembrie 2017, inculpatul, împreună cu alţi 4 membri ai grupării criminale, deghizaţi în uniforme de poliţişti, înarmaţi şi cu cagule pe cap, au pătruns în casa unui locuitor al oraşului Şoldăneşti. Prezentându-se ca fiind reprezentanţi ai „poliţiei antidrog” şi sub pretextul efectuării „percheziţiei” pentru a afla locul păstrării banilor, indivizii le-au cerut gazdelor 5 mii de euro. La refuzul victimelor, agresorii l-au legat pe proprietar şi i-au aplicat mai multe lovituri cu mâinile, picioarele şi un ciocan, după care au sustras din casa acetuia toţi banii pe care i-au găsit, în sumă totală de 48 mii lei.
În rezultatul maltratărilor, proprietarul casei s-a ales cu multiple leziuni şi traumatisme.
Fiind reţinut şi audiat de procurori, inculpatul, în vârstă de 30 de ani, şi-a recunoscut vina, încheind acord de recunoaştere a vinovăţiei. În curând, un alt complice urmează să-şi afle pedeapsa, dosarul în privinţa lui fiind pe rol în instanţei de judecată. Materialele în privinţa celorlalţi trei complici au fost disjunse într-o procedură separată, aceştia fiind anunţaţi în căutare internaţională.
Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.
Dina Roșca