În Republica Moldova, problemelor legate de proprietatea intelectuală li se acordă pe an ce trece o atenţie tot mai mare din partea Guvernului, în special, în contextul procesului de integrare a țării noastre în Uniunea Europeană și ajustare a sistemului național de proprietate intelectuală (PI) la standardele internaționale și europene. AGEPI, în cooperare cu alte autorități responsabile, se implică activ în ceea ce privește consolidarea cunoştinţelor în domeniul proprietății intelectuale, identificarea provocărilor cu care se confruntă autoritățile responsabile de asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală (DPI) și realizarea unui schimb de experiențe, bune practici și instrumente de soluționare a litigiilor din domeniu proprietății intelectuale, a declarat Directorul General al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Lilia Bolocan, în cadrul primei zile a Seminarului regional cu genericul „Asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală”.
În comunicarea sa, Lilia Bolocan a vorbit și despre activitățile realizate de AGEPI în vederea creșterii gradului de conștientizare ca obiectiv al Strategiei naționale în domeniul proprietății intelectuale până în anul 2020, precum și despre oportunitățile oferite de Seminarul regional, printre care a menționat:
- analiza multilaterală a problemelor ce țin de tematica propusă;
- preluarea celor mai bune experiențe și practici pe subiecte de interes major pentru societate;
- familiarizarea cu evoluțiile în jurisprudență etc., toate acestea fiind axate preponderent pe respectarea drepturilor asupra mărcilor comerciale.
Seminarul regional, care s-a desfășurat în perioada 5-6 iunie la Chișinău, a reunit circa 100 de participanţi din unsprezece țări, inclusiv Albania, Azerbaidjan, Germania, Grecia, Lituania, Muntenegru, Olanda, România, Tadjikistan și Republica Moldova. La eveniment au participat, de asemenea, reprezentanți ai OMPI, ai Misiunii UE de asistență la frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM), ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, ai Ambasadei Statelor Unite la Chișinău.
Seminarul a fost destinat în special reprezentanților sistemului judecătoresc, autorităților publice responsabile de protecția și asigurarea respectării DPI, titularilor de drepturi și reprezentanților în proprietate intelectuală.
Pe parcursul a două zile, participanții la Seminar au abordat subiecte actuale în domeniul asigurării respectării DPI, precum măsurile de protecție la frontieră, probele de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv în cadrul aplicării măsurilor provizorii și la momentul adoptării încheierilor judecătorești, evaluarea prejudiciilor încălcărilor DPI, încălcările PI în mediul digital, rolul titularilor de drepturi în asigurarea respectării DPI, anularea mărcilor și procedurile de invalidare, dispunerea de bunurile care aduc atingere DPI, proporționalitatea sentinței etc. Totodată, în cadrul Seminarului au fost prezentate experiențele statelor participante la eveniment în materie de asigurare a respectării DPI și în domeniul cooperării strategice – public/public și public/privat.
Seminarul regional a fost organizat de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) în cooperare cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală și Institutul Național al Justiției din Republica Moldova.