Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță începerea urmăririi penale în cazul prelucrării de către două companii a terenurilor de pământ, pe care le aveau în proprietate peste 200 de locuitori ai satului Drepcăuți, Briceni, ceea ce le-a adus prejudicii de peste 6.000.000 lei, informează Provincial.
Procurorii au pornit urmărirea penală pe comiterea infracțiunii de samovolnicie de către agenții economici, care le-au prelucrat pământurile locuitorilor satului vizat, în dezacord direct cu voința lor. Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele implicate riscă o pedeapsă cu închisoarea pentru un termen de până la 8 ani.
Prealabil începerii acțiunilor de urmărire penală, procurorii au trebuit să acumuleze răspunsurile tuturor autorităților sesizate de către deținătorii terenurilor, astfel încât să poată studia circumstanțele, pentru elucidarea lor, potrivit legii. Reieșind din complexitatea și rezonanța acestei cauze, Procurorul General interimar a dispus efectuarea urmăririi penale de către PCCOCS. Oficiul „Nord” al PCCOCS va continua acțiunile de urmărire penală în complexitatea lor, iar publicul va continua să fie informat, potrivit legii.
Dina Roșca