Aproape o sută de tineri din nordul țării au fost antrenați, astăzi, în discuții publice pe tema combaterii și prevenirii discriminării. Evenimentul online ”Tinerii spun ”Nu!” discriminării” a fost organizat de Oficiul teritorial de informare al Parlamentului (OTIP) Edineț, în parteneriat cu Reţeaua naţională a consiliilor locale ale tinerilor, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, Asociația ”Promo-LEX”, informează PROVINCIAL cu referire la un comunicat de presă.
Potrivit Stelei Belitei, consultant principal la OTIP Edineț, organizatorii și-au dorit să sensibilizeze tinerii din regiunea de nord a țării în problema discriminării și să le împărtășească idei de promovare a oportunităților și șanselor egale pentru toți membrii comunităților.
Elevi din raioanele Florești, Fălești, Rîșcani, Glodeni, Soroca, Drochia, Dondușeni, Ocnița, Edineț, Briceni și din municipiul Bălți au împărtășit situații de discriminare cu care s-au confruntat sau ale căror martori au fost. Potrivit lor, cele mai frecvente tipuri de discriminare în raport cu tinerii sunt cele pe criterii de vârstă, avere, convingeri politice, naționalitate, rasă, limbă, sex, religie, orientare sexuală, dizabilități.
Deputații Angela Munteanu-Pojoga, secretara Comisiei drepturile omului și relații interetnice, Larisa Novac, Diana Caraman și Eugeniu Sinchevici, membri ai Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, și-au prezentat viziunile asupra fenomenelor discriminării și excluziunii tinerilor și posibilității de combatere a acestora.
Angela Munteanu-Pojoga a menționat că tinerii de astăzi sunt inteligenți, dezinhibați, creativi, deschiși pentru limbi străine, tehnologii și procese noi, dar în același timp, expuși riscurilor discriminării, violenței, sărăciei. Iar tinerii din mediul rural sunt mai vulnerabili decât cei din mediul urban.
”Au fost adoptate multe politici educaționale pentru modernizarea învățământului, dar din păcate sistemul educațional încă nu este conectat la cerințele pieței de muncă și nu există un cadru durabil care ar contribui la integrarea tinerilor pe piața muncii. Avem restanțe și avem nevoie de ajutorul și de ghidarea tinerilor pentru ca, împreună, să schimbăm lucrurile în bine”, a subliniat deputata.
În opinia deputatei Larisa Novac, cu cât mai discriminat este tânărul, cu atât mai afectat este de depresie, anxietate, afecțiuni mintale și tulburări de comportament. ”Considerăm că subiectul discriminării este foarte actual și necesită o abordare mai amplă în contextul în care dorim să avem o populație sănătoasă și un viitor mai bun. Suntem deschiși să recepționăm toate propunerile și inițiativele tinerilor pentru a avansa în acest demers”, a relevat parlamentara.
Potrivit deputaților, o realizare în depășirea fenomenului discriminării în Republica Moldova a fost promovarea drepturilor politice ale femeilor.
Deputatul Eugeniu Sinchevici a remarcat că aproape 40 la sută din deputații Parlamentului de legislatura a XI-a sunt femei. De asemenea, recentele campanii electorale au arătat o implicare mai mare a tinerilor. Totuși, țara noastră mai are rezerve în ceea ce privește combaterea manifestărilor discriminării atât sistemice, cât și de mentalitate.
Deputata Diana Caraman a menționat simbolismul evenimentului de astăzi, acesta fiind organizat de Ziua internaţională de luptă împotriva fascismului şi antisemitismului. În data de 9 noiembrie 1938, a fost declanşat un pogrom împotriva evreilor pe tot cuprinsul Germaniei naziste, moment care a intrat în istorie sub denumirea de ”Kristallnacht” (”Noaptea de cristal”).
”Este important ca tinerii să cunoască despre acest eveniment tragic din istoria Europei. Suntem obligați să îl păstrăm în memorie și să nu admitem niciodată repetarea unor asemenea dezastre”, a subliniat Diana Caraman.
Deputații au dat asigurări că vor ține cont de toate ideile lansate de tineri în cadrul dezbaterilor de astăzi și vor insista ca acestea să ajungă în plenul Parlamentului.
Dina Roșca