
Luni, 15 septembrie 2025, la sediul Agenției de Dezvoltare Regionale (ADR) Sud, s-a desfășurat o ședință de discuții între reprezentanții Agenției și ai Unității de implementare a proiectelor (UIP) din cadrul primăriei mun. Cahul.
UIP a fost constituită pentru operaționalizarea Programului național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere (PNDOPC) din RM în perioada 2021-2027, iar ADR deține rolul principal în implementarea prezentului program, care reprezintă un document de politici publice ce asigură detalierea acțiunilor necesare pentu punerea în aplicare a Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova Europeană 2030″ și a Strategiei naționale de dezvoltare regională a Republicii Moldova pentru anii 2022-2028.
Discuțiile au fost axate pe necesitatatea actualizării Planului operațional local al mun. Cahul 2021-2027 în corespundere cu modificările operate anul curent în PNDOPC, dar și alte procese stabilite în Planul comun de acțiuni pentru implementarea programului.
Irina Coroian, șefa secției planificare și cooperare regională din cadrul ADR Sud a prezentat analiza efectuată cu privire la aspectele necesar a fi modificate aferente portofoliului de proiecte.
Totodată, dna Ana Nedelcu, managerul UIP Cahul, împreună cu specialiștii primăriei au oferit clarificări vizavi de contextul actual și tendințele de dezvoltare ale orașului-pol de creștere.
Drept urmare, în perioada următoare primăria mun. Cahul va aproba Planul operațional local actualizat, ceea ce va eficientiza monitorizarea și evaluarea rezultatelor implementării PNDOPC.
Menționăm că, portofoliul de proiecte prioritare este implementat de către ADR Sud cu implicarea activă a UIP din cadrul primăriei mun. Cahul, în baza alocărilor financiare anuale din Fondul national pentru dezvoltare regională și locală.
Actualmente, Agenția implementează proiectul Finalizarea sistemului de iluminat public stradal pe tot teritoritoriul municipiului Cahul, iar anul curent ADR Sud a aplicat în cadrul apelului pe listă lansat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale proiectul „Construcția și amenajarea pieței agroalimentare regionale din municipiul Cahul. Etapa II” care urmează a fi inclus în Documentul Unic de Program 2025-2027.
Programul Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova pentru anii 2021-2027 este implementat în baza HG 916/2020 și vizează 6 municipii unități de implementare a proiectelor: Edineț, Soroca, Ungheni, Orhei, Cahul și Comrat.



















