În cadrul Programului Comunitatea Mea în parteneriat cu Institutul de Dezvoltare Urbană, timp de două zile, la Primăria orașului Ialoveni s-a desfășurat un atelier de lucru privind actualizarea Strategiei de dezvoltare socio-economică a comunității, la care au fost invitați agenții economici, reprezentanții ONG-uri, instituțiilor și organizațiilor din teritoriu, cetățeni.
„Actualizarea strategiei locale este un pas important care oferă posibilitate comunității să identifice prioritățile locale pentru proiectele de infrastructură”, se menționează într-un comunicat al Primăriei.
Unul din aceste proiecte va fi finanțat de catre USAID prin întermediul Programului Comunitatea Mea.
„Strategia actualizată a or. Ialoveni va fi plasată pe pagina de socializare și pagina web a primăriei pentru a putea fi accesată de către cetățeni și discutată în cadrul audierilor publice”, se mai declară în același comunicat.
Dina Roșca