
Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a publicat recent Raportul de audit asupra rapoartelor financiare ale UAT municipiul Cahul încheiate la 31 decembrie 2023 și Raportul de audit al conformității asupra procesului bugetar și gestionării patrimoniului public la unitatea administrativ-teritorială municipiul Cahul în anul 2023.
Curtea de Conturi a decis auditarea conformității procesului bugetar și gestionării patrimoniului public la unitatea administrativ-teritorială municipiul Cahul în anul 2023 reieșind din faptul că este una din cele mai mari UAT din sudul republicii, iar din anul 2011 UAT municipiul Cahul nu a fost supusă auditului public extern, cu excepția colectării unor probe în cadrul altor misiuni de audit.
Auditul public extern a identificat multiple nereguli și denaturări semnificative ale informațiilor financiare, fiind emisă opinia contrară. Printre principalele constatări ale auditului se numără:
- Nerespectarea cerințelor privind inventarierea și delimitarea terenurilor: nu au fost aplicate cerințele prevăzute de art. 101 din Legea nr. 121/2007 privind inventarierea și delimitarea terenurilor proprietate publică, ceea ce a dus la absența documentelor justificative care să ateste dreptul de proprietate asupra celor 1.023,87 ha de teren raportate în Darea de seamă funciară din 01.01.2024. În Registrul Bunurilor Imobile (RBI), sunt înregistrate doar 270,39 ha, dintre care doar o parte sunt reflectate în evidența contabilă. UAT nu a respectat reglementările legale și nu a inclus în evidența contabilă valoarea terenurilor înscrise în RBI, rezultând o subevaluare semnificativă a valorii acestora. De asemenea, auditul a constatat că nu au fost excluse din evidența contabilă terenuri realizate în perioade anterioare, cu o suprafață de 2,0896 ha, supraevaluând astfel valoarea acestora cu 3,08 milioane lei. Înregistrarea eronată a acestor operațiuni a dus la o subevaluare semnificativă a grupei de conturi „Terenuri” cu 383,46 milioane lei.
- Nereguli în înregistrarea veniturilor și creanțelor: nu a fost înregistrat în evidența contabilă suma de 386,54 milioane lei, ca alte venituri, valoare ce reprezenta recunoașterea terenurilor înscrise în RBI. În plus, veniturile perioadei de gestiune au fost subevaluate cu 15,06 milioane lei, din cauza neînregistrării lucrărilor capitale realizate în cadrul proiectului PNUD Moldova și necalculării veniturilor/creanțelor obținute din vânzarea terenurilor. Astfel, înregistrarea eronată a acestor operațiuni economice a dus la subevaluarea altor venituri cu 401,6 milioane lei.
- Nerespectarea reglementărilor în privința infrastructurii tehnico-edilitare: nu au fost aplicate prevederile legale privind inventarierea și înregistrarea obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară. În cadrul tranzacției de transmitere a serviciilor de apă și canalizare către S.A. „Apă-Canal Cahul”, s-a constatat o discrepanță semnificativă între valoarea bunurilor transmise și valoarea înregistrată în evidența contabilă. De asemenea, UAT nu a respectat termenul stabilit pentru a prezenta listele de inventariere ale rețelelor de apă și canalizare spre aprobare Consiliului municipal, ceea ce limitează posibilitatea obținerii unor probe suficiente pentru confirmarea soldului instalațiilor de transmisie. În plus, UAT a înregistrat eronat suma de 1,6 milioane lei alocată pentru procurarea materialelor necesare lucrărilor la rețelele de apeduct și canalizare, tratând-o ca subvenție, în loc să o utilizeze pentru majorarea valorii instalațiilor de transmisie, ceea ce a dus la subevaluarea soldului acestora și supraevaluarea subvențiilor.
- Erori în evidența mijloacelor fixe și a uzurii acestora: au fost înregistrate eronat investițiile nefinalizate (28,68 milioane lei) în conturile de clădiri și construcții speciale, ceea ce a dus la supraevaluarea acestora și subevaluarea activelor materiale în curs de execuție, având un impact asupra cheltuielilor privind uzura mijloacelor fixe supraevaluându-le cu 581 mii lei și asupra uzurii mijloacelor fixe – cu 10,98 mil.lei. Lipsa datelor în sistemul informațional privind durata de funcționare utilă sau data punerii în funcțiune a unor mijloace fixe, a generat calculul eronat al uzurii mijloacelor fixe, care a dus la supraevaluarea acesteia cu 2,53 milioane lei și a cheltuielilor perioadei cu 2,29 milioane lei. În rezultatul înregistrării eronate a acestor operațiuni, a fost supraevaluată uzura mijloacelor fixe (contul 391) cu 13,51 milioane lei și supraevaluate cheltuielile privind uzura mijloacelor fixe (contul 231) cu 2,87 milioane lei.
- Subevaluarea construcțiilor speciale: au fost subevaluate construcțiile speciale cu 13,27 milioane lei din cauza neînregistrării unor lucrări de renovare și reparație. De asemenea, lipsesc documente suficiente pentru a confirma soldul construcțiilor speciale, iar în evidența contabilă sunt reflectate doar 68 din cele 141 de străzi înregistrate în RBI, ceea ce sugerează o subevaluare semnificativă.
- Erori în transmiterea bunurilor în gestiune economică: înregistrarea dublă a bunurilor transmise în gestiune economică către S.A. „Apă-Canal Cahul” și IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, a dus la supraevaluarea contului „Alte conturi extrabilanțiere” cu 5,25 milioane lei.
- Subevaluarea clădirilor: au fost subevaluate clădirile cu 5,08 milioane lei din cauza neînregistrării a 101 apartamente neprivatizate, necapitalizării lucrărilor de resistematizare a clădirii primăriei și a materialelor de construcție utilizate la reparația capitală a clădirii, precum și neexcluderii a 2 obiecte de inventar dreptul de proprietate asupra cărora este înregistrat după APL s. Roșu. De asemenea, UAT nu a efectuat inventarierea bunurilor de proprietate publică, iar datele din evidența contabilă aferente clădirilor sunt incomplete, ceea ce sugerează o subevaluare semnificativă.
- Erori în evaluarea suprafeței împădurite: nu au fost înregistrate corect 77,9 ha de pădure în componența altor mijloace fixe și au fost înregistrate eronat cheltuielile legate de puieți. Auditul este limitat în cuantificarea erorii, dar se estimează o eroare semnificativă, având în vedere lipsa datelor complete privind inventarierea plantațiilor.
Cu referire la Raportul de audit al conformității asupra procesului bugetar și gestionării patrimoniului public la unitatea administrativ-teritorială municipiul Cahul în anul 2023, Curtea de Conturi a evidențiat cele mai relevante constatări ale auditului:
- Planificare bugetară deficitară – UAT mun. Cahul nu a dispus de informații complete și corecte în planificarea veniturilor pentru anul 2023, ceea ce a afectat autonomia financiară și calitatea serviciilor publice. Totodată, nu au fost implementate măsuri pentru extinderea bazei impozabile.
- Achiziții publice neplanificate și cheltuieli neconforme – s-au efectuat achiziții în valoare de 9,93 milioane lei fără includerea acestora în plan, fapt ce indică că entitatea nu a identificat corect necesitățile reale de bunuri, lucrări și servicii, astfel punând în pericol gestionarea eficientă a alocațiilor bugetare, în conformitate cu principiile bunei guvernări. Totodată, au fost admise cheltuieli neconforme aferente retribuirea muncii angajaților în valoare de 489,07 mii lei și aferente plăților în avans în sumă de 6,95 milioane lei, afectând gestionarea eficientă a bugetului.
- Deficiențe în gestionarea patrimoniului public – nu s-au finalizat procesul de delimitare a bunurilor publice și înregistrarea drepturilor de proprietate în RBI, iar transmiterea bunurilor către SA „Apă-Canal Cahul” și monitorizarea lichidării SA „Rețelele Termice Cahul” au fost necorespunzătoare. De asemenea, inventarierea activelor și pasivelor a fost incompletă și insuficientă, afectând integritatea și controlul asupra circulației și utilizării corecte a bunurilor.
Curtea de Conturi a concluzionat că auditul conformității procesului bugetar și al gestionării patrimoniului public la UAT municipiul Cahul pentru anul 2023 a evidențiat multiple neconformități cauzate de deficiențele sistemului de management financiar și de control, precum și de lipsa de responsabilitate a factorilor de decizie, ceea ce a condus la planificarea și colectarea inadecvată a veniturilor bugetare, gestionarea necorespunzătoare a achizițiilor și a plăților, cheltuieli neconforme pentru retribuirea muncii și administrarea deficitară a patrimoniului public.