
Astăzi, la Casa de Cultură din comuna Zîrnești, a avut loc evenimentul de semnare a Acordului de Grant în cadrul proiectului „Mă implic”, implementat cu sprijinul Guvernului Elveției, prin SKAT – Swiss Resource Centre and Consultancies for Development.
La eveniment au participat reprezentanți ai administrațiilor publice locale din Parteneriatul nr. 14: Zîrnești, Cucoara, Doina, Larga Nouă, Andrușul de Jos, Andrușul de Sus, Roșu, Badicul Moldovenesc și Baurci Moldoveni, precum și reprezentanți ai autorităților raionale.
Evenimentul a fost deschis de primarul comunei Zîrnești, Nicolae Beju, urmat de mesajul de salut al dlui Matthias Morgner, liderul echipei proiectului „Mă implic”. Un cuvânt de susținere a fost adresat și de Președintele raionului Cahul, Pavel Groza, care a evidențiat importanța cooperării intercomunitare și a proiectelor de dezvoltare pentru îmbunătățirea serviciilor publice locale.
În cadrul reuniunii au fost prezentate Planul de îmbunătățire a serviciului, cadrul de cooperare, etapele de implementare și bugetul proiectului, de către Ina Codreanu, primara satului Andrușul de Sus. Evenimentul a culminat cu semnarea Acordului de Asociere și a Acordului de Grant, marcând lansarea oficială a activităților proiectului, urmată de o sesiune de socializare între participanți.






















