
La Oficiul Medicului de Familie Cucoara din raionul Cahul a fost finalizată reparația acoperișului. Proiectul, în valoare de 434 de mii de lei, a fost finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).
Lucrările au constat în demontarea elementelor vechi de acoperiș, tratarea ignifugă a lemnăriei, montarea asterealei, a învelitorii din plăci de tablă amprentată, a jgheaburilor și burlanelor din tablă protejată anticoroziv. Totodată, au fost reparate pereul, soclul, lucarnele, au fost realizate lucrări de amenajare a teritoriului.
În cadrul unei recente vizite de monitorizare a proiectului investițional, reprezentanții CNAM au constatat că toate activitățile prevăzute în contract au fost finalizate, acestea fiind executate în corespundere cu caietul de sarcini, normativele în construcții și procesele-verbale de recepție a lucrărilor.
Implementarea cu succes a proiectului de modernizare contribuie la sporirea eficienței energetice a clădirii și la asigurarea unor condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical.
În cadrul Oficiului Medicului de Familie Cucoara activează un medic de familie, o asistentă medicală și o infirmieră, care acordă asistență celor 750 de locuitori ai localității.



















